Din lume adunate și de un translator date – episodul 6

Revelion şi diferenţe culturale

Ştiu mulţi prieteni care şi-au petrecut sărbătorile în alte ţări o dată şi … gata, nu mai vor să repete experienţa! Am trăit şi eu o unică astfel de experienţă…

Ba două, dar asta e altă poveste!

Vreo câţiva ani în urmă o prietenă, care petrecuse un concediu de vară superb într-o ţară vecină şi prietenă, propune Revelion la aceeaşi locaţie, pe care o lăuda ….foarte.

Acceptăm, şi cinci familii cu căţel şi purcel purcedem la drum.

Însa, aşa cum ştim, iarna nu-i ca vara!

Ajungem înaintea ei la hotel. Ea se ocupase de rezervări, (e traducător de  germană) dar nu ne îngrijorăm, căci la recepţia hotelului, de nu-ştiu-câte stele, scria mare şi generos “vorbim: engleză, germană, italiană, franceză, ROMÂNĂ, spaniolă”.

Fiecare avea ceva de spus la recepţie, dar niciunul nu a găsit o cale de comunicare. Un tânăr grăbit se scuza, spunând într-o engleză germanizată, că pe tura lui se vorbeşte doar germană.

Ok, niciunul nu eram capabili să articulăm solicitările fluent în germană, aşa că decidem să ne aşteptăm organizatorul. Aceasta, odată sosită, se prezintă cu aplomb la recepţie cu lista de la fiecare cameră.

Stupoare! Nimeni nu vorbea germană, la ora aceea…

Inutil de precizat că tot restul sejurului ne-am înţeles prin semne şi prin intermediul copiilor cu personalul. Copiii, nu ştiu cum făceau, dar mereu obţineau orice voiau fără mult efort. Ca atare, tăticii când voiau să joace tenis trimiteau copiii după palete, ei oricum nu le-ar fi obţinut!

În seara de Revelion am coborât în enormul şi foarte elegantul restaurant la ora stabilită. Circa 300 de persoane erau deja la mese. Ne-am dus la loc, cuminţi, şi am urmărit spectacolul, desfăşurat în limba locului cu plăcerea de a vedea lume binedispusă, nu că am fi înţeles ce se spunea. La un moment dat, toată lumea se ridică în picioare. Noi i-am urmat, ca la intrarea dirigintei în clasă, căci nu pricepeam ce se petrece. Mesenii au început să cânte şi mulţi aveau lacrimi în ochi. Solemnitatea momentului obliga, aşa că am recurs la mimetism fără să cerem detalii.

Mai târziu am aflat că era imnul. Tot respectul!

Era, se pare, ora 24. La mulţi ani!

Încă două melodii cântate în aceeaşi limbă a locului, care după ce ascultăm un pic realizăm că era Toto Cutugno “Un italiano vero” – greu de recunoscut căci nu-l auziserăm în altă limbă decât italiană….şi încet – încet lumea s-a retras.

Noi, români obişnuiţi să petrecem doar între prieteni şi până în zori, eram nedumeriţi.

Salvarea serii a venit de la un grup de portughezi de peste 60 de ani, ce petreceau într-o sală alăturată pe muzica din anii ’70, ’80. Şi asta datorită Simonei, o puştoaică de 11 ani ce făcea cursuri de dans şi care auzind muzica alături, a intrat cu inocenţa vârstei. Noi dupa ea, şi am rămas. Portughezii ne-au primit, de dragul Simonei, care dansa minunat şi îi încânta pe bătrânei, şi astfel prietenia între popoare şi-a spus cuvântul, salvând Revelionul. Dimineaţa ne-a găsit dansând Abba şi Boney M.

De acum ştim! Revelionul se petrece cu prietenii, în ţara ta!

La mulţi ani, şi să petreceţi bine!

O zi fără cusur, azi și mereu, vă doresc!